Written by

Există o veche paradigmă care sacrifică sănătatea, în toate formele ei – fizică, mentală, emoțională – pe altarul succesului: trebuie să fii rezistent la stres; trebuie să iei cele mai bune decizii; trebuie să fii capabil să faci multitasking; ar fi bine să ai și un side job și, foarte important, trebuie să nu te oprești niciodată. Doar oamenii slabi se opresc!

Doar că, toată paradigma asta a dus la o fuziune toxică între identitatea omului și cifrele afacerii pe care o conduce. Sau rezultatele echipei, că am întâlnit în cabinet și foarte mulți manageri în situația despre care îți vorbesc în cele ce urmează.

În zilele libere de Paște am revăzut seria Undercover Billionaire. Dincolo de faptul că e un reality show care mă inspiră, de data aceasta m-a atins momentul de vulnerabilitate a lui Grant Cardone.

Când s-a filmat sezonul în care apare și miliardarul cunoscut pentru sistemele lui 10X de vânzari și multiplicare de business, pandemia tocmai lovea puternic în toată lumea.
Omul nostru nu era pe scenă, nu vindea nimic. Nu era în control.
Din contră, era fără resurse, departe de familie, tensionat, obosit. Și proaspăt diagnosticat cu covid.

Într-unul din episoade are o cădere emoțională și pentru câteva clipe dispare liderul puternic de business și rămâne doar omul.
Un om care a crescut fără tată, care a învățat devreme că trebuie să se descurce singur, care a trecut prin multe provocări cu drogurile și alcoolul și, totuși, a ajuns unde e acum.

Și în cel mai vulnerabil moment al său, Grant recunoaște că secretul succesului său a fost să se mențină ocupat.
„By staing busy, I avoid trouble; I avoid depression”.

Ce face societatea? Se uită spre oamenii ca el, realizați, îi aplaudă și îi ia drept etalon. Fără să realizeze că nu aplaudă ambiția, ci supraviețuirea sofisticată.

Astfel, The Hustle Culture ne-a vândut o minciuna periculoasă – epuizarea este o medalie care trebuie purtată cu onoare. Este modul prin care poți să reușești.

Dar în cabinet, adevărul arată altfel. Adesea, oamenii muncesc până la colaps nu pentru rezultate, ci pentru a amorți gânduri, dureri sau frici.

Ca și în cazul lui Grant, oamenii evită să facă pauză pentru că în spațiul acela de pauză, stima lor de sine ajunge la pământ, anxietatea pune stăpânire și sistemul nervos intră într-o activare care te ține mai mult plâns pe sub plapumă decât productiv și proactiv.

Mulți antreprenori ajung dependenți de muncă, nu pentru a avea succes. Poate chiar trăiesc cu sindromul impostorului și cu frica de succes. Dar ei devin dependenți de sentimentul temporar că, dacă performează suficient, vor deveni demni de iubire, respect ori apartenență.

Aici apare confuzia majoră dintre:

  • performanță sănătoasă
  • hipercompensarea traumatică

Performanța sănătoasă are ritm. Are sens.
Are pauze fără vinovăție. Are relații prioritare și prioritizate.
Are corp ce se cere respectat și onorat.
Performanța sănătoasă are bucurie și are celebrare.

Hipercompensarea nu.
Ea nu știe să se oprească, pentru că nu construiește ceva. Fuge de ceva.

Ce e de făcut?

Păi, să ne separăm valoarea de gradul de ocupare.
Să ne separăm identitatea de cifrele pe care le generează afacerea.
Și, evident, să mergem la terapie și să facem pace în minte și în corp.

Adevărata maturizare emoțională a unui antreprenor începe în momentul în care știe că e valoros și atunci când:

  • nu demonstrează,
  • nu impresionează,
  • nu produce,
  • nu salvează pe nimeni,
  • nu este mereu cel mai bun din încăpere.


Poate că nu avem nevoie de o generație de oameni care știu să tragă de ei până la burnout. Poate că avem nevoie de o generație de începe să construiască fără să se mai abandoneze pe sine în proces.

Iar asta nu înseamnă lipsă de ambiție.
Asta înseamnă performanță fără război interior.

Dacă ai construit succesul din supraviețuire, poate a sosit momentul să înveți cum se construiește din claritate, echilibru și prezență.


Discover more from Master your INNER GAME

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

Discover more from Master your INNER GAME

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from Master your INNER GAME

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading